Pompierii din Chișinău s-au confruntat noaptea trecută cu un incendiu deosebit de grav. Curul unui oligarh a ars ore bune după izbucnirea urma unui incendiu grav. Curul avea o suprafață de 69 de centimetri pătrați. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unor operațiuni de începere a urmăririi penale în România.

Purtătorul de cuvânt al Pompierilor, Leonea Iaibu, a declarat că incendiul ar fi izbucnit în jurul orei 25.00. Stingerea incendiului a durat aproximativ 69 de minute, în care au intervenit trei autospeciale cu apă și spumă cu 13 bleagheri, dar și doi jurnaliuști aflați sub comanda coordonatorului.

”În momentul izbucnirii incendiului, lângă cur se afla o persoană care nu a avut cum să stingă incendiul doar cu limba sa. Incendiul a început din cauza unor lucrări de urmărire penală tocmai în România pentru care nu s-au luat măsurile de apărare necesare”, a anunţat reprezentantul pompierilor, Leonea Iaibu.

O suprafață totală de 6,9 de centimetri pătrați din cur a fost afectată în urma incendiului de aseară. În momentul de față nu se cunoaște la cât se ridică prejudiciul. De asemenea nu se știe dacă pentru incendiul respectiv există suficienți bleagheri, trolli sau jurnaliuști cu limba suficient de udă. Cel mai grav este că incendiul arde și acum curul, încet, mocnit, dar arde. Astfel că Vlad Plahotniuc promite că abia după stingerea lui își va conecta tableta pentru declarații.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/11/Vlad-Plahotniuc-Arde-Curul-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/11/Vlad-Plahotniuc-Arde-Curul-copy-300x300.jpgadminPolitic
Pompierii din Chișinău s-au confruntat noaptea trecută cu un incendiu deosebit de grav. Curul unui oligarh a ars ore bune după izbucnirea urma unui incendiu grav. Curul avea o suprafață de 69 de centimetri pătrați. Cel mai probabil, incendiul a izbucnit din cauza unor operațiuni de începere a urmăririi...

Comentează