Ghinion curat pentru Leonea Iaibu, chișinăuian care are un apartament cu 1 odaie la Botanica. Acesta s-a întors de la muncă și a descoperit că în apartamentul său a fost amplasat un chioșc. Chioșcul, care aparține unui consilier liberal din Consiliul Municipal, vinde țigări, prezervative și reviste pornografice.

“Vecinii mi-au spus că au auzit ceva suspect, niște huruieli, niște lovituri. Dar nu au crezut că vor ajunge să-mi instaleze tocmai mie în apartament un chioșc. Vin tot felul de gopnici la mine în casă, cumpără câte o țigară, o revistă cu femei despuiate. M-am săturat. Butca are vânzări bune și prin casa mea e un dute-vino permanent. Am făcut o plângere la primărie, dar, din ce mi s-a explicat, actele sunt în regulă și nu-l pot scoate din casa mea”, a declarat pentru redactorii moldovesti.info, Leonea Iaibu.

Primăria Chișinăului susține că nu mai are locuri pe stradă pentru amplasarea chioșcurilor, așa că unele urmează să fie construite în apartamentele oamenilor. ”Dacă locatarii nu și-au manifestat dezacordul în scris în 5 exemplare, avizate de notar, un judecător, trei polițiști și cu ștampila coordonatorului, că nu vor un chioșc în apartament, se vor trezi cu cu ele în apartamente”, a declarat femeia aceea care a devenit primar pusă de Plahotniuc.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/11/img_0188.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/11/img_0188-300x300.jpgadminSocial
Ghinion curat pentru Leonea Iaibu, chișinăuian care are un apartament cu 1 odaie la Botanica. Acesta s-a întors de la muncă și a descoperit că în apartamentul său a fost amplasat un chioșc. Chioșcul, care aparține unui consilier liberal din Consiliul Municipal, vinde țigări, prezervative și reviste pornografice. “Vecinii mi-au...

Comentează