Guvernul de la Tiraspol a găsit o soluție pentru a scoate Transnistria din criza economică în care se află. Președintele Transnistriei a anunțat că toți care au cetățenie românească vor plăti un impozit pentru ”românizare”.

”Am calculat să vedem cam câți cetățeni români avem în Transnistria și am aflat că reprezintă 69 la sulă din populuție. Cred că sunt vreo 10 milioane de oameni. Dacă fiecare plătește câte o mie de euro pentru cetățenia românească, ne-am făcut miliardari. O să fim cea mai bogață țară din Europa. Vă dați seama câte mașini și vile ne putem cumpăra din banii iștea? Este o idee genială”, a spus președintele Transnistriei, Ivan Vodkovych.

Nemulțumiți de măsură, sute de mii de transnistreni au ieșit la protest în Tiraspol prin care cer României să-și apere cetățenii de peste Nistru. Transnistrenii susțin că nu l-au votat pe Dodon prezik și pe Plaha coordonator ca să pățească așa ceva. Aceștia îl acuză și pe Ivan Vodkovych că are cetățenie românească.

Președintele Transnistriei a răspuns acuzațiilor și anunță că va plăti impozitul de ”românizare” care orice cetățean cinstit. Ivan Vodkovych a acuzat la rândul său transnistrenii că pașaportul românesc le permite să călătorească, să muncească în Europa și multe altele, așa că ar trebui să întoarcă o parte din bani și guvernului transnistrean.

http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2019/05/Transnistria-pasapoarte-romanesti-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2019/05/Transnistria-pasapoarte-romanesti-copy-300x300.jpgadminPolitic
Guvernul de la Tiraspol a găsit o soluție pentru a scoate Transnistria din criza economică în care se află. Președintele Transnistriei a anunțat că toți care au cetățenie românească vor plăti un impozit pentru ”românizare”. ”Am calculat să vedem cam câți cetățeni români avem în Transnistria și am aflat că...

Comentează