Traian Basescu cetatenie moldoveneasca copy

Traian Băsescu, fostul președinte al României a confirmat în sfârșit informația că are dublă cetățenie, moldovenească și română. Motivul, acesta a vrut să scape de caniculă și a vrut să se refugieze într-o zonă răcoroasă, dar care să nu fie o închisoare.

”Nu îmi doresc să stau la răcoare la DNA. Am ales răcoarea de la Cricova. Aici, pe strada Cabernet, am domiciliul și este bine. Stau până când se mai domolește un pic soarele, că prea este cald afară. Chemați-mă când la umbră o să fie vreo 20 de grade, până atunci nu mă mai vedeți, mă duc acasă, la Cricova”, a declarat fostul președinte al României la intrarea în Republica Moldova.

Informația l-a supărat imediat pe fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin. Acesta susține că Traian Băsescu a intrat abuziv peste domiciliul lui. ”Eu plănuiam să-mi stabilesc domiciul pe aceeași stradă, dar a venit veneticul acesta și mi-a luat locul. Nu mi se pare corect. Frate, frate, dar vinul trebuie să fie pe bani”, a declarat pizmaș fostul frate de pahar al lui Traian Băsescu. Cei doi vor fi vecini, pentru că Vladimir Voronin a fost nevoit să-și stabilească domiciliul pe strada Feteasca.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Traian-Basescu-cetatenie-moldoveneasca-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Traian-Basescu-cetatenie-moldoveneasca-copy-300x300.jpgadminPoliticcetățenie,Cricova,Traian Băsescu
Traian Băsescu, fostul președinte al României a confirmat în sfârșit informația că are dublă cetățenie, moldovenească și română. Motivul, acesta a vrut să scape de caniculă și a vrut să se refugieze într-o zonă răcoroasă, dar care să nu fie o închisoare. ”Nu îmi doresc să stau la răcoare la...

Comentează