Traian Basescu nunta Chirtoaca copy

Informația bombă a fost anunțată în această dimineață de Dorin Chirtoacă la ședința de la primărie. Edilul a precizat pentru toate televiziunile care au venit să-l filmeze că și-a găsit naș. Potrivit lui Chirtoacă, înțelegerea cu Traian Băsescu va avea loc peste o săptămână, când va merge cu o garafă de vin la București să bată palma.

”Domnul Băsescu va fi părintele nostru spiritual. Înțelegerea o să fie simplă, nu cred că mă va refuza. Să știți că este foarte greu să găsești niște nănași ca lumea. Eu am fost la vreo trei perechi, prin toate partidele mai importante, nu dau nume, dar m-au refuzat. Asta este, nu reușesc cu ai noștri, mergem prin țări străine să ne găsim nănași. Problema este că în România se pun puțini bani pe masă, nu e ca la noi. Nu știu cum să-i spun domnului Băsescu că în Moldova, un nănaș la o nuntă ca lumea pune cel puțin 10 mii de euro”, a declarat Dorin Chirtoacă pentru jurnaliștii adunați la primărie.

Solicitat de redactorii moldovesti.info să comenteze nunta lui Dorin Chirtoacă, fostul președinte al României a declarat că el și prietena sa vor veni cu plăcere în Moldova, la nuntă: ”eu și Elena ne bucurăm foarte mult pentru el. Dorin este un tip foarte deștept, ne plac toate gheretele lui. Evident că îl cununăm! Vedem câți bani trebuie să punem pe masă, că eu sunt pensionar acum, nu mai sunt președinte!”

Share on Facebook58Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/09/Traian-Basescu-nunta-Chirtoaca-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/09/Traian-Basescu-nunta-Chirtoaca-copy-300x300.jpgadminSocial
Informația bombă a fost anunțată în această dimineață de Dorin Chirtoacă la ședința de la primărie. Edilul a precizat pentru toate televiziunile care au venit să-l filmeze că și-a găsit naș. Potrivit lui Chirtoacă, înțelegerea cu Traian Băsescu va avea loc peste o săptămână, când va merge cu o...

Comentează