dodon-porc-taiat-copy

S-a așternut o mare tragedie și supărare peste Moldova. Toată lumea este cătrănită și umblă de colo colo fără niciun scop. Motivul acestei mari nemulțumiri este validarea lui Igor Dodon de către Curtea ConstiȚuțu-anală. Numirea oficială în funcție a lui Igor a fost anunțată pe 23 decembrie, chiar înainte de Crăciun. Așa că moldovenii au stabilit că în această zi vor tăia toți Dodonii din gojinețe.

Oamenii ar fi vrut să-și taie dodonii mai devreme, dar au ales această dată tocmai că nu știu cum altfel să se răzbune pe președintele ales de transnistreni, preoți și sirieni. De când Igor Dodon a fost declarat prezerședinte, moldovenii nu-și mai numesc porcii Vasilică sau Ghiță, ci Dodon. Asta mai ales datorită asemănării uimitoare dintre porc și Dodon.

După ce vor tăia Dodonul, moldovenii se gândesc să-și săreze și să-și afume mâncarea, să vândă ce mai au de vândut din Moldodonia și să plece cu totul. Oamenilor le este teamă că prezerședintele ar puta interzice dubla cetățenie. Vlad Plahotniuc i-a avertizat deja pe moldoveni că dacă pleacă vor pierde dreptul să mai voteze, iar în locul lor vor vota rudele lor moarte, transnistrenii și 30 de mii de sirieni.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/12/Dodon-Porc-taiat-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/12/Dodon-Porc-taiat-copy-300x300.jpgadminPolitic
S-a așternut o mare tragedie și supărare peste Moldova. Toată lumea este cătrănită și umblă de colo colo fără niciun scop. Motivul acestei mari nemulțumiri este validarea lui Igor Dodon de către Curtea ConstiȚuțu-anală. Numirea oficială în funcție a lui Igor a fost anunțată pe 23 decembrie, chiar înainte...

Comentează