Un studiu la nivel mondial făcut de UEFA printre femeile din toată lumea arată că moldovencele și-au pierdut din farmec. UEFA susține că avem cele mai urâte femei. Moldovencele ar fi chiar mai urâte decât nemțoaicele sau chiar englezoaicele. Studiul a fost făcut în special în zonele rurale ale țării, pentru că, spun cercetătorii britanici de la UEFA, au vrut să le vadă pe moldovence, nu pe rusoaicele de la oraș.

”Se știe că rusoaicele sunt frumoase și că locuiesc la oraș. Așa că am vrut să vedem cum sunt moldovencele get-beget. Urâte, foarte urâte. Acum înțelegem de ce nu sunt luminate ulițele satelor noaptea, păi, dacă văd moldoveanca pe întuneric fac infarct. Femeile din Moldova sunt atât de urâte, încât este clar de ce a crescut foarte mult homosexualismul printre moldoveni”, a explicat Dick Fool, director de cercetare și marketing la UEFA.

Specialiștii de la Universitatea Agrară susțin că studiul este făcut total neprofesionist. Potrivit agronomilor, la țară au rămas doar babele de 70 de ani, tinerele au plecat la oraș sau în Italia: “Din păcate, cercetătorii au stat foarte puțin prin satele Moldovei. Dacă rămâneau mai mult, dacă mai consumau și vin, femeile de 70 de ani nu li s-ar mai fi părut atât de urâte. Dimpotrivă…”

Share on Facebook14Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Femei-urate-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Femei-urate-copy-150x150.jpgadminInternațional
Un studiu la nivel mondial făcut de UEFA printre femeile din toată lumea arată că moldovencele și-au pierdut din farmec. UEFA susține că avem cele mai urâte femei. Moldovencele ar fi chiar mai urâte decât nemțoaicele sau chiar englezoaicele. Studiul a fost făcut în special în zonele rurale ale...

Comentează