Politist bani

O noua lege adoptată de Parlamentul Republicii Moldova interzice să mai dai din faruri pe șosea. Cei care vor fi prinși făcând asta vor fi amendați drastic. O mie de lei este amenda. Vlad Plahotniuc, inițiatorul legii explică că astfel șoferii semnalizează prezența polițiștilor pe șosea.

”Bravii noștri polițiști fac și ei un ban cinstit. Opresc șoferii nedicisplinați și îi amendează. Din păcate, în ultima vreme din ce mi-a raportat deputatul cu numărul 6, adică șestiorca Constantin Țuțu, încasările polițiștilor au scăzut foarte mult. Șoferii își semnalizează cu multă sârguință prezența oamenilor legii pe șosea. Este ilegal, iar acum amenda a crescut. Să le fie de învățătură. Din punctul meu de vedere, e puțin 1 mie de lei”, spune patronul partidului Democrat, Vlad Plahotniuc.

Reprezentantul Asociației Șoferilor din Moldova, Vasile Tupoiu, susține însă că Plahotniuc îi răsplătește astfel pe polițiști că l-au apărat de protestatarii care voiau să intre în clădirea oligarhului miliardar. Moldova este prima țară din UE care interzice semnalizarea cu faruri. Din informațiile ministerului Finanțelor un polițist câștigă pe an stând pe marginea drumului cât să-și construiască o casă cu două etaje, de o vacanță la cinci stele în Turcia și pentru a întreține o familie, dar și o amantă.

Share on Facebook706Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/12/Politist-bani.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/12/Politist-bani-300x300.jpgadminFinanțe
O noua lege adoptată de Parlamentul Republicii Moldova interzice să mai dai din faruri pe șosea. Cei care vor fi prinși făcând asta vor fi amendați drastic. O mie de lei este amenda. Vlad Plahotniuc, inițiatorul legii explică că astfel șoferii semnalizează prezența polițiștilor pe șosea. ”Bravii noștri polițiști fac...

Comentează