Moda scrisorilor unioniste a ajuns și în stânga Nistrului, acolo unde poporul transnistrean măreț și suveran s-a inspirat de la poporul moldovean, fratele de sânge și de limfocite. Astfel că norodul din Transnistria s-a adunat aseară, înainte de prânz, la ora 12 și 69 de minute și a ticluit o scrisoare extrem de lungă și unionistă pe care a trimis-o, ați ghicit, la Moscova.

”Moscovă iubită, mândră capitală, toți transnistrenii îți scriu cu multă fală. Vrem să ne unim cu voi, ne-am săturat să stăm ca niște boi. Stăpâne Putin, fă-ne o favoare, unește-ne cu țara mare. Noi vrem în Rasia, să facem frăția. Frăția fratelui rus, ce-n Siberia ne-a dus, cu fratele transnistrean, neam de moldovan. Dar nu de român, că e mai blajin”, a declarat președintele Transnistriei, Leonea Iaibu.

În replică, Vladimir Putin a anunțat că Rusia este extrem de fericită să afle că există țări pe lumea asta pe care nu trebuie să le cucerească, ci vor să se unească fără război. Totuși, a pus o condiție. Vrea ca toți transnistrenii să renunțe la cetățeniile românești.

Cum au auzit de această condiție, transnistrenii au declarat că ei se mulțumesc cu situația de azi: să fie țară liberă și independentă de toată lumea normală.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2018/02/Putin-Bust-Gol-Scaun-Dodon-in-genunchi-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2018/02/Putin-Bust-Gol-Scaun-Dodon-in-genunchi-copy-300x300.jpgadminInternațional
Moda scrisorilor unioniste a ajuns și în stânga Nistrului, acolo unde poporul transnistrean măreț și suveran s-a inspirat de la poporul moldovean, fratele de sânge și de limfocite. Astfel că norodul din Transnistria s-a adunat aseară, înainte de prânz, la ora 12 și 69 de minute și a ticluit...

Comentează