Ilan Shor Batut copy

În Moldova nu există hram fără bătaie. S-a întâmplat și la Șorhei seara trecută, unde chiar primarul Ilan Shor a luat-o la bot. Acesta era în inspecție prin oraș când doi bețivi i-au cerut niște vai-fai. Pentru că primarul le-a zis că nu are, bețivii au început să-l bată. Garda de corp nu l-a ajutat pe Ilan Shor. Cei doi bețivi i-au bătut și pe aceștia.

”De unde să știm noi că era mărul. Noi l-am salutat omenește, dar aista o început să grăiască rusăște. Kanechna, noi am răbdat oleacă. Dar ne-am gândit că este unul blatnoi de la Chișinău. Și am zis să-i dăm vreo două picioare în fund. Dar au sărit și pațanii care erau cu el. Eu eram mai treaz, da Zeleonâi era tare bat. Iar el când îi bat îi bate pe toți, am vrut să-l opresc să nu calicească oamenii, dar nu am putut”, spune șorheianul Vasile Tupoiu, numit de prieteni și cunoscuți Tupaia Barâga.

De la loviturile în fund Ilan Shor s-a ales cu douăzeci de vânătăi și nu va putea sta pe scaun o lună, iar medicii i-au recomandat să doarmă doar pe burtă. Din păcate, Ilan va trebui să-și caute alți bodiguarzi. Cei 5 băieți care îl păzeau aseară au ajuns în spital și refuză să mai calce vreodată în Orhei.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/11/Ilan-Shor-Batut-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/11/Ilan-Shor-Batut-copy-300x300.jpgadminSocial
În Moldova nu există hram fără bătaie. S-a întâmplat și la Șorhei seara trecută, unde chiar primarul Ilan Shor a luat-o la bot. Acesta era în inspecție prin oraș când doi bețivi i-au cerut niște vai-fai. Pentru că primarul le-a zis că nu are, bețivii au început să-l bată....

Comentează