Baba Jenea de la Staraia Pochta este în acest an marea câștigătoare a premiului Nobel pentru Economie. Experții norvegieni au rămas șocați când au descoperit cu câți bani reușește să supraviețuiască pensionara. Doar 600 de lei. Mii de economiști au încercat să priceapă cum face asta baba Jenea, dar nu au putut și s-au declarat păgubași.

”Noi pur și simplu am ahrenit. Așa ceva este imposibil. Nu are ale venituri în afară de pensie, care este de 600 de lei, dar trebuie să plătească 1000 la comunale, 1000 pe medicamente, 100 la transport, 2000 să mănânce, 150 să se îmbrace și îi mai rămân bani să le cumpere nepoților jucării și haine. Cum face? Nu înțelegem. Merită acest premiu”, a declarat directorul general al Hotelului Nobil, Vlad Plahotniuc, reprezentantul premiului Nobel în Moldova.

Baba Jenea susține însă că nu este nimic special în ceea ce face și a rămas surpinsă să afle că a primit premiul nobil pentru așa ceva.

”Dacă ar fi după mine, toți oamenii din țara asta ar trebui să primească premiul Nobel. Toată lumea are veniturile de 10 ori mai mici decât cheltuielile și totuși, supraviețuiesc. Dacă tot mă întrebați cum reușim? Ne împrumutăm, de la vecini, de la rude, iar la pensie întoarcem datoria. Simplu”, a declarat Baba Jenea.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/10/Vlad-Plahotniuc-Maia-Laguta-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/10/Vlad-Plahotniuc-Maia-Laguta-copy-300x300.jpgadminFinanțe
Baba Jenea de la Staraia Pochta este în acest an marea câștigătoare a premiului Nobel pentru Economie. Experții norvegieni au rămas șocați când au descoperit cu câți bani reușește să supraviețuiască pensionara. Doar 600 de lei. Mii de economiști au încercat să priceapă cum face asta baba Jenea, dar...

Comentează