Bătrânii care l-au primit pe Vlad Plahotniuc în vizită acum câteva zile au ieșit în această dimineață la un protest în fața azilului. Aceștia se plâng că la puțin timp după plecarea oligarhului au descoperit că li s-au furat din bani. Este vorba chiar de banii de înmormântare.

”Noi ne-am bucurat mult când l-am văzut pe domnul acesta la castium. A venit, a dansat cu noi, ne-a distrat. Între timp nu am observat ce se întâmpla în spatele nostru. Era unul caratist și altul cu o borsetkă care tot foșneau prin laițele noastre. Abia după plecare ne-am dus să ne numărăm banii de înmormântare, așa cum facem înainte de somn. Ce să vezi? Au dispărut toți banii”, a declarat pensionarul Leonea Iaibu.

Pensionarii au anunțat deja că nu mai primesc pe nimeni de frică să nu li se fure și alte lucruri. Ca de obicei, bleagherii i-au acuzat pe pensionari de sperjur.

Pe de altă parte, procuororii CNA l-au arestat pe pensionar pentru deținere de surse financiare mult prea mari. Ilan Shor a scris deja un denunț pe numele lui Leonea Iaibu, astfel că acesta va fi închis pentru 10 ani. Pentru că reprezintă un pericol pentru societatea oligarhică, pensionarul a fost încătușat chiar din sala de judecată.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/05/Vlad-Plahotniuc-batrani-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/05/Vlad-Plahotniuc-batrani-copy-300x300.jpgadminFinanțe
Bătrânii care l-au primit pe Vlad Plahotniuc în vizită acum câteva zile au ieșit în această dimineață la un protest în fața azilului. Aceștia se plâng că la puțin timp după plecarea oligarhului au descoperit că li s-au furat din bani. Este vorba chiar de banii de înmormântare. ”Noi ne-am...

Comentează