Kavkaskaya Plenitza Chirtoaca Anisoara copy

Deputații moldoveni nu se pot opri din furat nici când se duc la nuntă. S-a întâmplat chiar aseară, imediat după cununia civilă și religioasă, când mireasa lui Dorin Chirtoacă a fost furată de deputați, oligarhi și tot felul de bandiți din Moldova. Spre surprinderea tuturor, Dorin Chirtoacă nu a acuzat mâna Moscovei, susținea că este victima unui atac raider de nuntă.

”Ce oameni, bre, ce oameni! Dacă știi că nu te poți opri din furat, du-te, băi, și te lecuiește la Colonița sau la Costiujeni. Nu strica nunțile oamenilor. Nu am zis nimic când mi-au furat Jiguliul chiar din parcare. Am tăcut când au furat banii pe care invitații i-au pus pe masă, dar când am văzut că mi-au raiderit și mireasa nu am mai putut răbda. Clar este un atac raider asupra mea, să nu văd eu România Mare”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Raportul Kroll urmează să depisteze unde a fost dusă mireasa și să stabilească vinovații. Totuși, toată lumea știe că în Moldova fură doar deputații. Aceștia sunt principalii bănuiți. Poliția nu poate face nimic, așa că l-a arestat, ca de obicei, pe Anatol Mătăsaru. Din fericire, tamadaua de la nuntă a anunțat că se poate înțelege cu tâlharii pentru 10 butci, 2 pristroici şi a adus mireasa înapoi. Redactorii moldoveşti le urează tinerilor însurăței butcă, mansarda, casa de piatră şi tot ce îşi doresc.

Share on Facebook99Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/05/Kavkaskaya-Plenitza-Chirtoaca-Anisoara-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/05/Kavkaskaya-Plenitza-Chirtoaca-Anisoara-copy-300x300.jpgadminPolitic
Deputații moldoveni nu se pot opri din furat nici când se duc la nuntă. S-a întâmplat chiar aseară, imediat după cununia civilă și religioasă, când mireasa lui Dorin Chirtoacă a fost furată de deputați, oligarhi și tot felul de bandiți din Moldova. Spre surprinderea tuturor, Dorin Chirtoacă nu a...

Comentează