Nicolae Timofti Angela Merkel copy

Țara noastră este pe pragul prăpastiei. Autoritățile au anunțat că rup relațiile diplomatice cu una dintre cele mai puternice țări la nivel mondial: Germania. Motivul a fost explicat de șeful statului Republica Maldive, Nick’O’Laye Team Of Tea. Acesta s-a simțit jignit de cancelarul Germaniei.

”M-am dus cu decorația la Anjăla. Așa cum se pologhează la noi în Moldova. De mult o pândeam să-i dau cadoul. Că noi așa suntem învățați, nu te duci în vizită la cineva cu mâna în cur. M-am dus la ea, iar Anjăla se făcea că nu mă vede. I-am întins medalia de mamă eroină, că alta nu am găsit. Anjăla mi-a zis ceva, dar nu am înțeles, că măcănea în limba ei. M-am supărat când s-a întors cu spatele și a plecat”, spune președintele Republicii Maldive, Nick’O’Laye Team Of Tea.

În schimb, delegația germană susține altceva. Cancelarul german nu a vrut să jignească pe nimeni, dar când a văzut că vine un cerșetor, care seamănă cu o rață, cu mâna întinsă și cu o cutie în mână și-a ieșit din fire: ”M-am săturat de cerșetorii care vin la nemți să primească bani. Nu mai avem, că trebuie să ajutăm emigranții. Așadar, la muncă, nu la întins mâna, domnule Nick’O’Laye Team Of Tea.”

Share on Facebook20Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/12/Nicolae-Timofti-Angela-Merkel-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/12/Nicolae-Timofti-Angela-Merkel-copy-300x300.jpgadminSocial
Țara noastră este pe pragul prăpastiei. Autoritățile au anunțat că rup relațiile diplomatice cu una dintre cele mai puternice țări la nivel mondial: Germania. Motivul a fost explicat de șeful statului Republica Maldive, Nick'O'Laye Team Of Tea. Acesta s-a simțit jignit de cancelarul Germaniei. ”M-am dus cu decorația la Anjăla....

Comentează