Angela Gonta divort copy

Cea mai cunoscută fostă prezentatoare din Chișinău, Angela Gonța ar putea ajunge milionară în euro dacă reușește să divorțeze de Vlad Filat. PLDM a anunțat astăzi într-o conferință de presă că frumoasa prezentatoare i-a impus lui Vlad Filat un contract prenupțial înainte de a-i distruge căsnicia. Asta ca să nu rămână pe drumuri în caz că Filat se duce la stânga.

”Când spunem stânga nu ne referim la Vladimir Voronin, acolo Vlad Filat se duce fără să întrebe de Angela. Problema este când se duce na levo, adică la fete. Dacă îl prinde cu altă jurnalistă tânără, Angela Gonța îi ia 50 la sută din avere, adică o jumătate de miliard”, a declarat secretarul partidului, Valeriu Streleț într-un briefeng de presă.

Potrivit datelor oficiale declarate la Fisc de Vlad Filat, acesta a câștigat în ultimul an un miliard de euro din surse necunoscute. Deși președintele PLDM a anunțat că i-a făcut din contrabandă cinstită de țigări, au existat unii care l-au acuzat pe nedrept că ar fi pus mâna pe banii pe care Ilan Shor i-a furat din bănci.

Share on Facebook63Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Angela-Gonta-divort-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Angela-Gonta-divort-copy-150x150.jpgadminMonden
Cea mai cunoscută fostă prezentatoare din Chișinău, Angela Gonța ar putea ajunge milionară în euro dacă reușește să divorțeze de Vlad Filat. PLDM a anunțat astăzi într-o conferință de presă că frumoasa prezentatoare i-a impus lui Vlad Filat un contract prenupțial înainte de a-i distruge căsnicia. Asta ca să...

Comentează