mitropolit-dodon-icoana-copy

Pentru că noul președinte al Moldovei a fost votat de foarte mulți morți. Igor Dodon trebuie să fie cât mai mult prezent în viața sau moartea acestor oameni. Comisia Electorală Centrală a emis un ordin extrem de important, prin care portrentul lui Igor Dodon va înfrumuseța toate bisericile din Moldova. Asta mai ales pentru că bisericile moldovenești s-au implicat în campania electorală.

”Nu va fi un portret obișnuit. Va fi o icoană în toată regula. Oamenii care l-au votat trebuie să vină, să se roage Dodon să le dea pâine de 16 copeici. Și nu este totul. Dodon a pus foarte mult accentul pe morți în campania electorală. Ei bine, venim cu o surpriză pentru alegătorii săi. Igor Dodon îi va petrece pe moldoveni pe ultimul drum. Vom duce morții la groapă cu icoana lui Igor Dodon”, a declarat preabogătanul mitropolit al Moldovei, Vladimir.

Mitropolitul a promis că icoanele cu Dodon vor fi introduse și în reprezentațele sale teritoriale din Transnistria, acolo de unde îi vin restul alegătorilor. Potrivit martorilor lui Dodon, în Transnistria, o icoană a președintelui Republicii Socialiste Moldovenești a început să izvorască ruble transnistrene.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/11/Mitropolit-Dodon-Icoana-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/11/Mitropolit-Dodon-Icoana-copy-300x300.jpgadminPolitic
Pentru că noul președinte al Moldovei a fost votat de foarte mulți morți. Igor Dodon trebuie să fie cât mai mult prezent în viața sau moartea acestor oameni. Comisia Electorală Centrală a emis un ordin extrem de important, prin care portrentul lui Igor Dodon va înfrumuseța toate bisericile din...

Comentează