Veste bună pentru șoferii moldoveni! De acum pot bea vin până uită cum îi cheamă, chiar dacă urmează să urce la volan. A fost inventat vinul care păcălește alcooltestul polițiștilor. Invenția a fost făcută de oamenii de știință de la Universitatea Agricolă din Chișinău, iar brevetul a fost cumpărat deja de producătorul de vinuri Cricova. Potrivit inventatorilor, vinul stors din struguri de Lighie este de mai multe feluri: sec, dulce, demisec și demidulce.

”Cel mai important la acest vin este că datorită tehnologiei de fermentare, alcoolul din stomac se elimina nu pe gură, ci prin gazele intestinale, adică pe partea anală. În popor i se spune beșină. Dacă șoferul este oprit de poliție, trebuie doar să flatuleze de mai multe ori. Adică, popular spus, să se beșească în funcție de câte pahare a băut. Astfel, alcooltestul nu va putea depista nici un gram de alcool”, spune Ghiță Dranc, viticultor-șef la Cricova.

Cum era de așteptat, invenția nu i-a bucurat pe polițiștii de la rutieră. Aceștia sunt obișnuiți să împartă amenzi și acceptă cu ușurință mita – pentru că moldovenii conduc mai mult beți decât treji. Ca să îi depisteze totuși pe șoferii beți, polițiștii spun că vor testa de acum încolo și gazele intestinale ale conducătorilor auto bănuiți că ar fi urcat băuți la volan. Mai exact, popular vorbind, va trebui să vă beșiți în alcooltestul polițiștilor.

Share on Facebook18Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Sofer-beat-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Sofer-beat-copy-150x150.jpgadminSocial
Veste bună pentru șoferii moldoveni! De acum pot bea vin până uită cum îi cheamă, chiar dacă urmează să urce la volan. A fost inventat vinul care păcălește alcooltestul polițiștilor. Invenția a fost făcută de oamenii de știință de la Universitatea Agricolă din Chișinău, iar brevetul a fost cumpărat deja de producătorul...

Comentează