Nata Albot botez copy

Vești mondene de importanță națională. Nata Albot a decis să facă botezul copilului său în Republica Moldova. Andrei Bolocan va primi binecuvântarea chiar din mâna Mitropolitului Vladimir, Managerului SRL Mitropolia Moldovei.

”Bolo nu era botezat și făcea multe năzdrăvânii pe facebook. Numai ce nu am făcut ca să-l educ. Și emisiune i-am făcut și tot nu ajută. Sunt disperată, am hotărât să-l botez”, a declarat Nata Albot.

Potrivit celei mai importante festivaloage din Republica Moldova, după slujba de la biserică, cei 99 de cumătri, dar și moldovenii de rând pot veni la petrecerea în stil festivalist care va fi organizată într-un lan de porumb.

”Mă costă mult slujba. Așa că toți prietenii mei fițoși, gopnicii mei dragi, dar și ceilalți oameni care doresc să se laude cu câte o poză pe Fesebook, dar și că participă activ la festivaluri, sunt așteptați în localitatea Anenii Noi, într-un lan de popușoi, amenajat, cu aer condiționat. Mâncarea, veceul și pozele vor fi, evident, cu plată”, subliniază Nata Albot, cea mai de succes festivăloagă din Republica Moldova.

Intrarea la botezul lui Bolo costă 500 de lei, iar invitații sunt rugați să nu vină cu mâna într-un loc.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
Nata Albot își botează copilul în Moldova. Andrei Bolocan va fi băgat în scăldătoare chiar de Managerul Mitropolieihttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/08/Nata-Albot-botez-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/08/Nata-Albot-botez-copy-300x300.jpgadminMondenbotez,festival,Nata Albot
Vești mondene de importanță națională. Nata Albot a decis să facă botezul copilului său în Republica Moldova. Andrei Bolocan va primi binecuvântarea chiar din mâna Mitropolitului Vladimir, Managerului SRL Mitropolia Moldovei. ”Bolo nu era botezat și făcea multe năzdrăvânii pe facebook. Numai ce nu am făcut ca să-l educ. Și...

Comentează