Miss Ulim exmatriculata copy

Cea mai cunoscută studentă de la ULIM, Felicia Munteanu, a rămas pe drumuri după ce a fost dată afară din universitate. Motivul exmatriculării a fost explicat chiar de rectorul instituției de învățământ. Potrivit acestuia, conduita tinerei din afara universității ar crea o imagine proastă ULIM-ului.

”Când am văzut că s-a fotografiat cu țâțele pe afară într-o revistă pentru bărbați mi-am ieșit din fire. Ce o să creadă acum toată lumea despre studentele de la ULIM? Că dau mită la profesori, că se ocupă cu cea mai veche profesie din lume? Nu pot permite așa ceva. ULIM-ul trebuie să fie ca o mănăstire”, a declarat rectorul Andrei Galben pentru redactorii moldovesti.info.

Din fericire, tânăra a fost luată repede sub aripa protectoare de ASEM. Rectorul ASEM a înmatriculat-o pe fată pentru că are nevoie de cât mai multe astfel de tinere ca să crească profitabilitatea cluburilor de noapte din jurul Academiei. Pe de altă parte, Liga Abiturientelor Benevol Asimilate susține că exmatricularea este o discriminare. ”Orice tânără de la ULIM dorește să își arate sânii. Asta este știut. Nu se știe doar prețul corect. O să protestăm împotriva deciziei rectorului ULIM”, a declarat Virgina Facmi, președintele Ligii. Fetele au anunțat că vineri, la ora 10.00 vor protesta topless în fața ULIM.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
Miss ULIM exmatriculată după ce a pozat topless. Rectorul ULIM: ”nu acceptăm ca studentele noastre să-și arate țâțele”http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Miss-Ulim-exmatriculata-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Miss-Ulim-exmatriculata-copy-300x300.jpgadminSocialexmatriculare,miss ULIM,topless
Cea mai cunoscută studentă de la ULIM, Felicia Munteanu, a rămas pe drumuri după ce a fost dată afară din universitate. Motivul exmatriculării a fost explicat chiar de rectorul instituției de învățământ. Potrivit acestuia, conduita tinerei din afara universității ar crea o imagine proastă ULIM-ului. ”Când am văzut că...

Comentează