Universitatea de stat tinere bete copy

Ministerul Educației din Republica Moldova declară război alcoolismului în rândul studenților. Corina Fusu susține că în ultima vreme în jurul Universităților, dar și în jurul căminelor pentru studenți, barurile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Așa că a luat decizia să interzică prin lege vânzarea de alcool studenților.

”Ne-am trezit într-o situație incredibilă. Potrivit colegei mele de la sănătate, 80 la sută dintre studenți sunt bețivi, adică alcoolici. Și când te gândești că ei nu au decât 18, 20 de ani. Studenții vin la universitate și de la ei pute, de la un kilometru, a peregar. Dacă ar fi doar peregar, dar majoritatea studenților vin în stare de ebrietate la facultate. Eu cred cu tărie, dacă ești student, trebuie să-ți respecți universitatea și să nu bei. Ca să-i dezvățăm de băutură, interzicem prin lege să se mai vândă alcool studenților”, a declarat Corina Fusu, ministrului Educației.

Mai mult, Corina Fusu se gândește să închidă toate localurile care vând alcool și sunt situate la un kilometru de o Universitate sau de un cămin. Până atunci, vânzătorii vor trebui să-i întrebe pe toți tinerii care intră în bar sau magazin dacă sunt studenți. Cei care vor spune că sunt studenți, nu vor primi băutură, chiar dacă au peste 18 ani.

Share on Facebook22Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/09/Universitatea-de-stat-tinere-bete-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/09/Universitatea-de-stat-tinere-bete-copy-300x300.jpgadminSocial
Ministerul Educației din Republica Moldova declară război alcoolismului în rândul studenților. Corina Fusu susține că în ultima vreme în jurul Universităților, dar și în jurul căminelor pentru studenți, barurile s-au înmulțit ca ciupercile după ploaie. Așa că a luat decizia să interzică prin lege vânzarea de alcool studenților. ”Ne-am trezit...

Comentează