Până și managerul SRL Mitropolia Moldovei a anunțat că se va implica în susținerea campaniei de susținere a alegerilor uninominale. Mitropăritul SRL Mitropolia Moldovei susține că aceste alegeri sunt în concordanță perfectă cu politica editorială a MOM(Mitropolia Ortodoxă din Moldova).

”Am vorbit cu domnul Plaha și m-a convins și pe mine. Greu, dar m-a convins. După ce am stat cu el și am numărat câteva milioane de euro a venit de cer un SMS. Mare minune, nu știam că Dumnezeu are numărul meu de mobil. De fapt, era Sfântul Petru care mi-a spus că și Dumnezeu este ununinominal. Așa că pot să-mi iau câte BMVW-uri vreau”, a declarat extrem de fericit, managerul general al SRL Mitropolia Moldovei.

De mâine, după fiecare liturghie, în biserici va urma o oră de propagandă pro uninominal. Mai mulți analiști, jurnaliști și bleagheri, îmbrăcați în preoți vor merge în biserici, dar și din casă în casă pentru a propovădui uninominalul. Mitropăritul însuși a acceptat să apară pe panouri unde va susține uninominalul. La spovedanie, toți enoriașii care vor declara că nu susțin uninominalul vor fi puși să facă și câte 10 mii de mătănii până le va veni mintea la cap.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/04/Mitropolit-Panou-uninominal-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/04/Mitropolit-Panou-uninominal-copy-300x300.jpgadminSocial
Până și managerul SRL Mitropolia Moldovei a anunțat că se va implica în susținerea campaniei de susținere a alegerilor uninominale. Mitropăritul SRL Mitropolia Moldovei susține că aceste alegeri sunt în concordanță perfectă cu politica editorială a MOM(Mitropolia Ortodoxă din Moldova). ”Am vorbit cu domnul Plaha și m-a convins și pe...

Comentează