Mitropolit Divort copy

Mitropolitul Vladimir, managerul SRL Mitopolia Moldovei, trece printr-un moment delicat al vieții sale. Acesta divorțează de matușca sa. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al companiei. Potrivit acestuia, toți cei care contribuie cu bani la fericirea managerului Mitropoliei trebuie să păstreze discreție maximă.

”S-a mai întâmplat și pe la case mai mari, de exemplu Papa de la Roma a divorțat de curând. Matușka și Valodea și-au dat seama că trebuie să meargă pe drumuri diferite. După 20 de ani de căsnicie au realizat că nu sunt compatibili. Pentu că sunt un cuplu civilizat, vor împărți în judecată toată averea, fără scandal, fără a discuta în presă despre mașinile, bijuteriile, vilele din Elveția sau despre conturile bancare din offshore-uri”, a declarat Vladimir Gheibaș, purtătorul de cuvânt al managerului Vladimir.

Potrivit revistei americane Forbes, managerul SRL Mitropolia Moldovei este unul dintre cei mai bogați mitropoliți din Europa. Cifra de afaceri a companiei pe care o administrează este de 10 miliarde de euro, bani care se duc toți în conturile managerului pentru că acesta nu plătește taxe la stat.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
Managerul mitropoliei Moldovei divorțează amiabil de matușcă: ”mergem pe drumurile noastre”http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Mitropolit-Divort-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Mitropolit-Divort-copy-300x300.jpgadminMonden
Mitropolitul Vladimir, managerul SRL Mitopolia Moldovei, trece printr-un moment delicat al vieții sale. Acesta divorțează de matușca sa. Informația a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al companiei. Potrivit acestuia, toți cei care contribuie cu bani la fericirea managerului Mitropoliei trebuie să păstreze discreție maximă. ”S-a mai întâmplat și pe la case...

Comentează