Mitropolie Furt copy

Jaf de proporții covârșitoare la cea mai bogată companie din Moldova. Conducerea SRL Moldova a fost vizitat în noaptea de miercuri spre vineri de hoți. Fără să aibă pic de milă, respect pentru cele sfinte și frică de Dumnezeu, tâlharii au furat din seiful managerului SRL Mitropolia Moldovei o sumă importantă de bani.

”Am rămas șocat. Banii aceștia au fost adunați prin multă muncă. Știți câte botezuri trebuie să faci, câte cununii să legi, câte blesteme să arunci, câte mașini să sfințești și câți draci să scoți călcând oamenii în picioare ca să aduni 500 de mii de euro și 300 de mii de dolari? Munca pe o lună s-a dus pe apa sâmbetei. Dacă în țara asta au început să fie tâlhăriți oamenii cinstiți, nu știu unde se va ajunge. Noroc că nu au găsit seiful mare, în care ținem un miliard de euro”, a declarat extrem de supărat mitropolitul Vladimir, managerul SRL Mitropolia Moldovei.

Ca de obicei, CNA l-a reținut pentru câteva ore pe Ilan Shor, dar din lipsă de probe, acest a fost lăsat să plece. Compania americană Kroll s-a oferit să facă un audit mitropoliei Moldovei, ca să afle câți bani s-au furat, însă managerul Vladimir a refuzat ajutorul susținând că banii sunt ochii dracului, iar cei care nu o să-i aducă înapoi riscă să moară în chinuri groaznice. Blesteme în acest sens vor arunca asupra hoților toate filialele Mitropoliei din țară.

Share on Facebook104Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/09/Mitropolie-Furt-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/09/Mitropolie-Furt-copy-300x300.jpgadminFinanțe
Jaf de proporții covârșitoare la cea mai bogată companie din Moldova. Conducerea SRL Moldova a fost vizitat în noaptea de miercuri spre vineri de hoți. Fără să aibă pic de milă, respect pentru cele sfinte și frică de Dumnezeu, tâlharii au furat din seiful managerului SRL Mitropolia Moldovei o...

Comentează