Moldovenii au inventat jocul lor inspirat din ”синий кит”. Potrivit jurnaliștilor care investighează curatorii, în acest joc intră orice moldovean care are cel puțin o mie de lei la suflet. Jocul moldovenilor se numește ”porcul rozaliu” și a fost inspirat de fața prezikului originar din Sadova.

Spre deosebire de ”синий кит”, în ”porcul rozaliu” nu trebuie să scrii nimic pe odnoklassniki. Pur și simplu, trebuie să ai pașaport moldovenesc și cel puțin o mie de lei la suflet. Este suficient să spui în gând sau în voce tare: ”eu beu ca să mă raslaghesc”, ”blea, tu și țîi tara” sau ”turnaț jin șî daț găluși”. Imediat ești reperat de către curatori.

Curatorii în jocul moldovenilor se mai numesc și deputați sau politicieni. Există un coordonator al curatorilor, dar și un porc al curatorilor, care este simbolul acestui joc. Mai jos o să vă explicăm cum se joacă.

De exemplu, curatorul Țuțu vă trimite prima zadanie ușurică. Să vă duceți la trenirovkă sau la abed. După asta urmează zadanii mai grele. Să îți faci un cont fals pe facebook și să începi să trolezi oamenii normali. Mai târziu s-ar putea să ți se ceară toți banii din casă. Dacă nu ești de acord, curatorul știe unde stai. În cel mai rău caz poți ajunge la CNA.

Potrivit jurnaliștilor care investighează jocul ”porcul rozaliu”, până acum acești curatori, în frunte cu coordonatorul lor, au câștigat din acest joc, în care este implicată toată Moldova, un miliard!

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/03/Igor-Dodon-Porc.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/03/Igor-Dodon-Porc-300x300.jpgadminSocial
Moldovenii au inventat jocul lor inspirat din ”синий кит”. Potrivit jurnaliștilor care investighează curatorii, în acest joc intră orice moldovean care are cel puțin o mie de lei la suflet. Jocul moldovenilor se numește ”porcul rozaliu” și a fost inspirat de fața prezikului originar din Sadova. Spre deosebire de ”синий...

Comentează