Surpriză neplăcută pentru toți credincioșii din Moldova. Au crezut că au luat lumină de la Ierusalim, dar, de fapt, focul a fost din bricheta unui preot fumător. Și asta pentru că preoții care au adus ieri focul Haric l-au stins din greșeală în avion. Potrivit piloților, unul dintre membrii delegației SRL Mitropolia Moldovei a deschis un geam în avion să fumeze, iar curentul a suflat cu forță și a stins flacăra chiar dacă era protejată.

”I-am rugat pe preoți să nu deschidă geamul, suntem la 10 mii de metri înălțime, vă dați seama, este extrem de periculos, aerul este foarte rece. Dar unul a vrut să fumeze și l-a deschis… Este inacceptabil cât de neascultători au fost preoții în zbor. Au băut și bere. Până la urmă preotul fumător a reaprins făclia cu bricheta sa”, a declarat Vasile Lupu, pilot la Air Moldova.

Preoții din delegație se apără și spun că sponsorul din acest an, Vlad Filat, le-a dat din producția sa nouă de țigări și le-a fost oarecum să-l refuze. În plus, alt sponsor le-a dat bere și nu era să o arunce. Focul Haric împărțit în acest an credincioșilor s-a numit focul Bricharic. SRL Mitropolia spune că a învățat o lecție importantă din acest incident și le-a cerut preoților care vor zbura la Ierusalim anii viitori să aibă obligatoriu la ei brichete.

Share on Facebook287Tweet about this on TwitterShare on Google+1Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Focul-Haric-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Focul-Haric-copy-150x150.jpgadminSocial
Surpriză neplăcută pentru toți credincioșii din Moldova. Au crezut că au luat lumină de la Ierusalim, dar, de fapt, focul a fost din bricheta unui preot fumător. Și asta pentru că preoții care au adus ieri focul Haric l-au stins din greșeală în avion. Potrivit piloților, unul dintre membrii delegației...

Comentează