O veste bombă vine după alta. După ce PAS și DA au anunțat că vor merge în alegeri pe o listă comună, PD a lăsat lumea ahrenită. Proprietarul PD, Vlad Plahotniuc a anunțat că intenționează să facă același pas împreună cu prietenii și colegii lor de guvernare, PSRM. Lista comună va fi prezentată săptămâna trecută, iar câțiva copii de la grădinița 13 din capitală au fost extrem de mirați de această decizie.

”Nu ne-a venit să credem. Eu chiar credeam că PD și PSRM sunt dușmani. Așa că vestea asta ne-a șocat cu adevărat. Am plâns două minute că ni s-au năruit niște naivități. Noi credeam că Vlad Plahotniuc și Igor Dodon sunt dușmani, când colo ei sunt prieteni și vor fi pe aceeași listă”, a declarat copilul de la grupa mică, Vasilică Chiloțică.

Evident, primul pe listă va fi chiar proprietarul PD și a întregii Moldove, Vlad Plahotniuc. Acesta se plânge că Partidul Socialiștilor este foarte scump și a anunțat deja că anul viitor va dispărea încă un miliard din Moldova, dat fiind foarte scumpă noua sa investiție. Noua siglă a Partidului Democrat Socialist din Republica Moldova va fi formată din trei fire de trandaporci. Adică trei flori care în loc de trandafiri au câte un cap de porc.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/10/Stema-PD-PSRM-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/10/Stema-PD-PSRM-copy-300x300.jpgadminPolitic
O veste bombă vine după alta. După ce PAS și DA au anunțat că vor merge în alegeri pe o listă comună, PD a lăsat lumea ahrenită. Proprietarul PD, Vlad Plahotniuc a anunțat că intenționează să facă același pas împreună cu prietenii și colegii lor de guvernare, PSRM. Lista...

Comentează