Ilan Shor nu va mai face niciun fel de închisoare semideschisă. Aceasta este decizia judecătoriei care l-a condamnat definitiv pentru zapizdeerya milioanelor din băncile statului. Judecătorul susține că Shor a fost obligat să stea în condiții extraordinar de rele acasă, lângă soție, tucma un an de zile, așa că este inadmisibil să meargă și la o închisoare, fie ea și semideschisă.

”Să stai închis un an de zile cu nevasta în casă, mai ales când nevasta ta este Jasmin, aceasta mi se pare o tortură la care nu o poate rezista niciun bărbat. Noi am calculat că Shor a fost extrem de răbdător că a răbdat această huinea. Mai exact, un an de arest la domiciliu cu soția este egal cu 10 ani de închisoare în cele mai grele condiții, la cei mai mari și mai răi zăci din istorie”, a declarat judecătorul Leonea Iaibu, cel care nu mai vrea să-l trimită în închisoare pe primarul Shorheiului.

Ilan Shor este însă devastat. Acesta era fericit când a auzit că scapă de arestul la domiciliu și se duce la închisoarea semideschisă, unde va fi mult mai liber decât este acasă cu Jasmin. ”Blea, rebeatushki. Colegul meu de suferință, Chirtoșechka, a fost mai deștept, a reușit să divorțeze înainte de arestul la domiciliu. Acum stă acasă, bea bere, se uită la kino fără să-l footă cineva la cap. Eu am akhooyt complet acasă cu Jasmin. M-a distrus psihic timp de un an”, a declarat în lacrimi Ilan Shor.

Pentru rele tratamente aplicate de statul moldovenesc, Ilan Shor a declarat că se va plânge la CEDO și cere de urgență trimis în închisoare cât mai departe de Jasmin ca să mai stea și el un pic cu pațanii.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/06/Ilan-Shor-Jasmin-CNA-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/06/Ilan-Shor-Jasmin-CNA-copy-300x300.jpgadminMonden
Ilan Shor nu va mai face niciun fel de închisoare semideschisă. Aceasta este decizia judecătoriei care l-a condamnat definitiv pentru zapizdeerya milioanelor din băncile statului. Judecătorul susține că Shor a fost obligat să stea în condiții extraordinar de rele acasă, lângă soție, tucma un an de zile, așa că...

Comentează