Igor Dodon a pășit cu dreptul în mandatul său de preșervativ al Moldovei. Dodon a anunțat că îi decorează pe cei 30 de mii de sirieni care l-au ajutat să câștige fotoliul de preșervativ. Sirienii au fost aduși deja în Moldova, cazați la hotelul Nobil, dar și în casa mare a lui Dodon. Există însă o problemă. Igor Dodon vrea să îi decoreze cu steaua roșie a Moldovei, dar decorația se oferă doar cetățenilor moldoveni.

”M-am hotărât ce fac. Nu-i las pe oamenii aceștia fără decorații. Așa că, pur și simplu, o să le ofer cetățenia Moldovei tuturor celor 30 de mii de sirieni. Sunt oameni buni, săritori la nevoie. Când am avut nevoie să o înving pe Maia Sandu, nu m-au lăsat la greu. M-au ajutat și au speriat lumea. Le-am spus că dacă e nevoie mă implic și în obținerea cetățeniei României”, a declarat Igor Dodon.

Preșervativul Republicii Moldova a anunțat că le va face părinților și bunicilor celor 30 de mii de sirieni certificate de naștere și de căsătorie moldovești, ca să poată redobândi cetățenia României.

Igor Dodon susține că mai are foarte multă lume de decorat. De pildă, pe transnistrenii care au venit peste Nistru să voteze cu un preșervativ.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/12/Igor-Dodon-decoratii-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/12/Igor-Dodon-decoratii-copy-300x300.jpgadminPolitic
Igor Dodon a pășit cu dreptul în mandatul său de preșervativ al Moldovei. Dodon a anunțat că îi decorează pe cei 30 de mii de sirieni care l-au ajutat să câștige fotoliul de preșervativ. Sirienii au fost aduși deja în Moldova, cazați la hotelul Nobil, dar și în casa...

Comentează