Ceea ce nu scrie presa moldovenească despre vizita lui Igor Dodon în Italia este că acesta a scăpat nu doar cu o huiduială pe cinste, ci a fost chiar și chelfănit de gastarbaiteri. Moldovenii s-au enervat la culme și au început să-l bată pe președintele lor cu picioarele sau cu butlejtele de Gura Căinarului în cap. Câțiva i-au ars chiar și câte două trei șuturi între picioare. Noroc că Igor Dodon nu are ceea ce are Maia Sandu, așa că a scăpat fără mari vătămări.

”Blea, noi ne-am zaibit de pizdeojul ista. Vine un gandon și ne povestește cum o să ne ducă în Siberia și o să ne fie bine acolo. Freac-o tu în Siberia. Nahuia ai venit la Italia și ne înveți pe noi viața. Nu am avut răbdare cu dalbanul ista. A încercat să ne pună lapșa pe urechi și noi ne-am răsculat”, a declarat Leonea Zaibitu, moldovean din Italia.

Inspectorul General al Pulizziei Italiene, Cazzo il Preservativo, a venit imediat la fața locului și a reușit să-l scoată viu din încăierare pe Igor Dodon. Pentru că i-a provocat pe moldoveni care sunt cunoscuți în Italia ca oameni extrem de calmi și liniștiți, prezikul Moldovei a fost amendat cu 10 mii de ruble transnistrene.

În acest moment Igor Dodon își numără coastele rupte, își strânge dinții și își pansează vânătăile. Acesta se plânge că a încurcat satul natal Sadova cu orașul din italia, Padova. Moldovenii din Franța, Anglia, Spania și Germania l-au avertizat deja pe Dodon să nu se gândească să calce pe la ei, că îl fac ferfeniță.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/03/Igor-Dodon-Batut-Europa.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/03/Igor-Dodon-Batut-Europa-300x300.jpgadminSocial
Ceea ce nu scrie presa moldovenească despre vizita lui Igor Dodon în Italia este că acesta a scăpat nu doar cu o huiduială pe cinste, ci a fost chiar și chelfănit de gastarbaiteri. Moldovenii s-au enervat la culme și au început să-l bată pe președintele lor cu picioarele sau...

Comentează