Elton John și iubitul său David Furnish au anunțat în presa din Marea Britanie că au bătut palma cu autoritățile din Moldova și intenționează să adopte de la Chișinău un copil. Acesta ar fi al treilea copil al cuplului de gay. Elton John a declarat că va fi ajutat în selectarea unui copil de Tanti Ludmila, cunoscută în toată lumea pentru serviciile sale.

”Am fost deja în Moldova. Desigur, incognito. M-am întâlnit cu mama lui Dan Bălan și vrem să adoptăm un copil. Am văzut că mulți moldoveni pleacă, își lasă copiii. În Moldova găsești foarte ușor copii de adoptat. Chiar dacă este multă birocrație, sărăcia este mare și te costă ieftin, cam 10 mii – 20 de mii de euro adopția”, a declarat Elton John.

Tanti Ludmila susține că face asta doar pentru a-l ajuta pe prietenul fiului ei, Dan Bălan. ”A venit Elton la mine și nu puteam să-l refuz, chiar dacă nu mă mai ocup cu asta. Vreau să zic că moldovenii trebuie să ștea liniștiți, vom alege un copilaș sănătos, frumos, blond, nu o să ne facem de râs în lume”, a declarat Tanti Ludmila.

Potrivit Administrației pentru Adopții, numărul copiilor exportați pentru adopții a crescut în 2015 cu 10 la sută, față de 2014. Anul trecut, de pildă, au fost exportați la adopție 15 mii de copii. Micuții erau părăsiți de părinți, care au plecat la muncă peste hotare.

Share on Facebook25Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/05/Elton-John-adoptie.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/05/Elton-John-adoptie-150x150.jpgadminInternațional
Elton John și iubitul său David Furnish au anunțat în presa din Marea Britanie că au bătut palma cu autoritățile din Moldova și intenționează să adopte de la Chișinău un copil. Acesta ar fi al treilea copil al cuplului de gay. Elton John a declarat că va fi ajutat...

Comentează