După ce au fost declarați cei mai proști moldoveni pentru că l-au votat pe Shor, orheienii nu mai pot ieși în lume de rușine. Asta pentru că toată lumea râde de ei. Drept urmare, majoritatea orheienilor se prezintă ca fiind din Telenești, raionul vecin. Potrivit unui sondaj, după alegeri, 95 la sută dintre orheieni au început să ascundă faptul că provin din Orhei.

”Chiar dacă nu l-am votat pe Shor, toată lumea râde de mine. Toți îmi zic că sunt shorheian. Oamenii mă numesc prost, baran, hăbăuc, dibil mintal, idiot, bou, animală domestică și tot așa. M-am săturat. M-am bătut cu vreo doi, dar cât să mă bat cu toți cei care râd de mine? Cel mai bine le spun că sunt din Telenești și mă lasă în pace. Mai greu este când mă oprește poliția rutieră. Nu scap de ei fără de amendă. Și de ce? Doar pentru că oamenii de la mine l-au votat pe Shor”, spune Vasile Lupu, locuitor al orașului Orhei.

Potrivit centrului raional Telenești, în ultima vreme 10 mii de orheieni și-au luat domiciliul la Telenești, deși locuiesc în Orhei. Dacă numărul celor care vor dori să scape de rușinea de a fi orheian va crește în continuare, Guvernul va lichida raionul Orhei și-l va îngloba în Telenești.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Ilan-Shor-Telenești-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Ilan-Shor-Telenești-copy-150x150.jpgadminSocial
După ce au fost declarați cei mai proști moldoveni pentru că l-au votat pe Shor, orheienii nu mai pot ieși în lume de rușine. Asta pentru că toată lumea râde de ei. Drept urmare, majoritatea orheienilor se prezintă ca fiind din Telenești, raionul vecin. Potrivit unui sondaj, după alegeri,...

Comentează