Deprecierea leului nu a trecut neobservată în Parlament. Deputații au luat o măsură fără precedent în Moldova. Vor primi lefurile exclusiv în euro. ”Am luat măsura asta ca să ne protejăm pe noi și pe familiile noastre”, este explicația deputaților. Potrivit acestora, un salariu de 7000 de lei înseamnă doar 300 de euro. ”Ne întâlnim cu deputați din Europa și când le spun ce salariu am râd de mine. Nu le vine să creadă. Un parlamentar european, de exemplu, ridică în fiecare lună și 10 mii de euro. Dacă tot vrem în  Europa, ar trebui să avem salarii europene”, a declarat deputatul Vlad Plahotniuc, care susține că operațiunile de plată ale salariilor se vor face prin intermediul Victoria Bank.

Șeful său de partid, Marian Lupu, a declarat pentru moldovesti.info: ”Ne pare rău pentru popor, dar în aceste momente de grea cumpănă trebuie salvat în primul rând creierul națiunii, adică Parlamentul. Un organism poate trăi fără o mână sau un picior, dar fără cap va muri!”

”Oamenii simpli știu să se descurce. Ei sunt obișnuiți să supraviețuiască. În plus, mai toți au rude plecate de la care primesc euro și dolari din afară. Nouă cine să ne trimită bani? Rudele noastre sunt toate acasă, în Moldova. Fiii, soțiile, cumătrii, nepoții noștri sunt angajați care manager pe la Air Moldova, care director pe la Viorica. Peste tot salariile se plătesc în lei. O să ne fie foarte greu. Așa că, în loc de 7000 de lei, un deputat va primi de luna viitoare 7000 de euro”, a precizat pentru moldovesti.info președintele PDM, Marian Lupu.

Share on Facebook3.6kTweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/02/Marian-Lupu-cu-Euro-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/02/Marian-Lupu-cu-Euro-copy-150x150.jpgadminPolitic
Deprecierea leului nu a trecut neobservată în Parlament. Deputații au luat o măsură fără precedent în Moldova. Vor primi lefurile exclusiv în euro. ”Am luat măsura asta ca să ne protejăm pe noi și pe familiile noastre”, este explicația deputaților. Potrivit acestora, un salariu de 7000 de lei înseamnă doar 300 de...

Comentează