Pensionari galoși sapun

Parlamentul de la Chișinău scoate legi importante și pline de imbecilitate legislativă. După ce au stabilit care sunt tinerii din Moldova, deputații au hotărât că și bătrânii au nevoie de un act normativ. Legea Bătrânilor a fost adoptată cu votul a 101 deputați. Nelegiutorii susțin că au făcut un bine țării, pentru că bugetul nu-și mai permite să țină în spate atâția bătrâni, care nu fac nimic și primesc doar pensii.

Potrivit legii, moldovenii vor ieși la pensie la 90 de ani. Astfel, spun deputații, în loc de un milion de pensionari, vom avea doar câteva zeci de mii. Evident, când va intra legea în vigoare, pensionarii care nu vor avea 90 de ani împliniți vor fi obligați să se întoarcă la muncă. Și nu este totul, Parlamentul a decis să crească ajutorul pentru înmormântare până la sfârșitul anului, ca să-i grăbească pe mulți pensionari.

”Am făcut un calcul estimativ și am stabilit că cu banii economisiți din pensiile moldovenilor vom întoarce miliardul în 3 luni. Și ne vor mai rămâne bani pentru investiții importante în vilele deputaților, trebuie să schimbăm parcul auto din Parlament, să plătim vacanțele restante ale deputaților din acest an”, a declarat pensionarul Vladimir Voronin.

Vladimir Voronin susține că el este de acord să nu primească niciun fel de pensie. Nu este singurul, toți deputații spun că pensiile sunt oricum prea mici, iar ei au fost harnici de-a lungul vieții. Și-au făcut bani de vile, mașini, au conturi în bancă. Așa că nu stau la mila statului ca moldovenii leneși care nu au muncit în tinerețe și acum abia de le ajunge de la o pensie, la alta.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/07/Pensionari-galoși-sapun.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/07/Pensionari-galoși-sapun-300x210.jpgadminFinanțe
Parlamentul de la Chișinău scoate legi importante și pline de imbecilitate legislativă. După ce au stabilit care sunt tinerii din Moldova, deputații au hotărât că și bătrânii au nevoie de un act normativ. Legea Bătrânilor a fost adoptată cu votul a 101 deputați. Nelegiutorii susțin că au făcut un bine...

Comentează