Casa Albă de la Washington a trimis o scrisoare oficială la Chișinău prin care a negat toate zvonurile în legătură cu faptul că Trump l-ar fi felicitat pe Dodon de Ziua Independenței. Președintele american susține că nici gând să-l felicite pe prezikul Moldovei și a prezentat o suită de argumente în acest sens.

”În primul rând, eu nu felicit porcii. Îmi displac, mă dezgustă. Eu cu porcii nu fac decât un singur lucru, la șașlâk. Noi, aici, în America, îi spunem McDonalds la șașlâk. Cum să-i trimit scrisoare de felicitare unui porc care una două se duce să-l pupe în fund pe prietenul meu Putin? Dapu eu știu atâtea trăsnăi pe care Dodon le-a făcut la ordinul lui Putin. Când se duce la Moscova, Dodon este pus să meargă în patru labe, este invitat să mănânce mâncare de câine și din când în când Putin îi mai dă câte un șut în fund. Dodoane, te-oi felicita eu când or zbura porcii, adică tu”, a scris Donald Trump în scrisoare.

Extrem de supărat de acest răvaș transoceanic, Igor Dodon s-a dus pe președinție ca să sară de ciudă. Din păcate gestul său a fost oprit de consilierii săi care l-au pupat în fund și l-au calmat imediat. Pe de altă parte, Dodon s-a lăudat cu alte felicitări: ”știți ceva? Nici nu-mi trebuie felicitarea lui Trump când pe mine m-au felicitat prietenii mei adevărați, președintele Coreei de Nord și președintele Siriei!”

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/08/Igor-Dodon-langa-presedinti-G20-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/08/Igor-Dodon-langa-presedinti-G20-copy-300x300.jpgadminInternațional
Casa Albă de la Washington a trimis o scrisoare oficială la Chișinău prin care a negat toate zvonurile în legătură cu faptul că Trump l-ar fi felicitat pe Dodon de Ziua Independenței. Președintele american susține că nici gând să-l felicite pe prezikul Moldovei și a prezentat o suită de...

Comentează