După ce a vizitat baza militară de la Bulboaca, Igor Dodon a anunțat că apără țara cu pieptul său păros. Acesta a fost de curând într-o nouă inspecție, de data asta la Sadova, unde a inspectat o fermă de porci. Prezikul Moldovei susține că a căutat porci străini care nu au voie să stea în satul său de baștină.

”Blea, m-am zaibit de hernelile acestea. Tătă lumea îmi spune că într-o fermă de porci din Sadova sunt nereguli. Știu că Guvernul a interzis importurile de porci din Rusia, așa că m-am dus în inspecție. Aveam informații că acolo stau ascunși niște deputați ruși. Am ajuns, am vorbit cu porcii, că eu știu să guițăi foarte bine. Nu era nici urmă de porc sau deputat rus în ferma din Sadova. Jurnaliștii iștea iar păcălesc. Nu era nici măcar Porcozin acolo”, a declarat prezikul Moldovei, Igor Dodon.

Din păcate, a fost foarte aproape să se întâmple o tragedie. Câțiva angajați l-au prins pe Dodon și l-au confundat cu un porc. L-ar fi dus la abator să-l taie, dar norocul prezikului a fost că i-au sărit în apărare cei 30 de mii de sirieni care nu mănâncă porc. Următoarea vizită a lui Igor Dodon va fi la o fabrică de prezervative, unde a apărut informația că s-ar ascunde un prezident al Moldovei.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/08/Dodon-pupa-cur-Rogozin-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2017/08/Dodon-pupa-cur-Rogozin-copy-300x300.jpgadminSocial
După ce a vizitat baza militară de la Bulboaca, Igor Dodon a anunțat că apără țara cu pieptul său păros. Acesta a fost de curând într-o nouă inspecție, de data asta la Sadova, unde a inspectat o fermă de porci. Prezikul Moldovei susține că a căutat porci străini care...

Comentează