Dezinfectare bani spital copy

Scandal uriaș la Centrul Mamei și Copilului. Directorul Instituției a anunțat că nu mai calcă în viața lui prin saloanele spitalului său. Acesta susține că este prea multă murdărie, iar oamenii în loc să-i zâmbească când îl văd, se plâng de dureri, de probleme.

”Este prima și ultima dată când calc în mizeria din saloanele spitalului pe care îl conduc. Nu se poate așa ceva. M-am dus de curiozitate. Zic, ia, să văd și eu, ce mai fac oamenii care vin la spital. Ce am văzut m-a speriat. Murdărie, gunoi, gândaci, șobolani. Dar cel mai mult nu mi-a plăcut de pacienți. Îi întrebam unde și-au făcut vacanța, dacă au fost vara asta la Paris, cum li se pare vremea, știți, chestii politicoase. Pacienții, însă, niște needucați. Începeau să se plângă, că îi doare nu știu ce, că nu au medicamente, de parcă pe mine mă interesează. Pe mine când mă doare ceva mă duc să mă tratez în Franța. Eu nu mă plâng prin spitalele din Moldova”, a declarat directorul Centrului Mamei și Copilului.

Directorul susține că pe viitor va sta doar în biroul său de lux și că s-a gândit să investească niște bani într-un lift special care să-l aducă până în birou fără să intre în contact cu bolnavii. Acesta se teme inclusiv să nu se îmbolnăvească de la câtă mizerie a găsit în saloane.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/11/Dezinfectare-bani-spital-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/11/Dezinfectare-bani-spital-copy-300x300.jpgadminSocial
Scandal uriaș la Centrul Mamei și Copilului. Directorul Instituției a anunțat că nu mai calcă în viața lui prin saloanele spitalului său. Acesta susține că este prea multă murdărie, iar oamenii în loc să-i zâmbească când îl văd, se plâng de dureri, de probleme. ”Este prima și ultima dată când calc...

Comentează