După ce au reușit cel mai mare furt din istoria spargerilor bancare, deputații moldoveni sunt lăudați pe tot mapamondul. Până și revista americană Forbes a realizat recent un top al celor mai pricepuți și mai bogați hoți din lume și i-a cocoțat pe ai noștri chiar în vârful clasamentului. Deputații moldoveni îl devansează până și pe celebrul spărgător de bănci, banditul Al Capone din Statele Unite.

”După o activitate de peste 60 de ani, după ce a strâns o bandă de vreo 1000 de oameni, cu care a spars sute de bănci în toată America, Al Capone a strâns 300 de milioane de dolari. Deputații moldoveni sunt geniali. Sunt doar 101 și în numai câțiva ani au reușit să fure 1 miliard de dolari. Ei sunt cei mai mari, cei mai deștepți și cei mai bogați hoți din lume”, se arată în articolul publicat de Forbes.

Topul la hoții cei mai mari din lume este decernat anual în Guantanamo, o localitate controlată de Statele Unite. Potrivit Centrului de Investigații din America, la oferirea premiilor din Guantanamo urmează să participe Vlad Plahotniuc, Vlad Filat, Vladimir Voronin, dar și mulți alți deputați sau miniștri. Timofti nu a fost invitat la ceremonie.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Forbes-Plahotniuc-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/06/Forbes-Plahotniuc-copy-150x150.jpgadminInternațional
După ce au reușit cel mai mare furt din istoria spargerilor bancare, deputații moldoveni sunt lăudați pe tot mapamondul. Până și revista americană Forbes a realizat recent un top al celor mai pricepuți și mai bogați hoți din lume și i-a cocoțat pe ai noștri chiar în vârful clasamentului. Deputații...

Comentează