Gheorghe Papuc nu a fost găsit până acum pentru că polițiștii au încurcat poza după care încercau să-l localizeze. Colaboratorii forțelor de ordine au umblat până acum cutreierând țara în lung și în lat cu fotografia unui localnic din raionul Șoldănești, pe numele său Vasea Galoș.

”Ne-am dat seama că am greșit poza, după ce l-am găsit pe Vasea Galoș. Și culmea, omul nu seamăna deloc cu fostul ministru de interne. Când l-am prins, Vasea Galoș era cam cinstit cu două sticle de vodcă și nu înțelegea ce vrem de la el. S-a opus arestării. Acum își ispășește pedeapsa”, a declarat la o conferință de presă chinologul Alioșa Încurcatu, cel care s-a ocupat de căutări.

Între timp s-a aflat că Gheorghe Papuc nu a fugit niciodată din țară. Fostul ministru de interne, dat în urmărire generală, a fost văzut zilele acestea la Catedrala din centrul Chișinăului unde, spun martorii, și-ar fi mărturisit păcatele după Vlad Filat în altar. Papuc și-a rezervat chiar și loc în altar pentru slujba de Înviere. Aici va sta alături de cei mai importanți oameni din stat. Colaboratorii poliției spun, însa, că au mâinile legate pentru că de azi și până a doua zi de Paște vor fi în vacanța și nu vor putea desfășura acțiuni de reținere a infractorilor.

Share on Facebook6Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Gheorghe-Papuc-in-cautare-generala-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Gheorghe-Papuc-in-cautare-generala-copy-150x150.jpgadminPolitic
Gheorghe Papuc nu a fost găsit până acum pentru că polițiștii au încurcat poza după care încercau să-l localizeze. Colaboratorii forțelor de ordine au umblat până acum cutreierând țara în lung și în lat cu fotografia unui localnic din raionul Șoldănești, pe numele său Vasea Galoș. ”Ne-am dat seama că am greșit...

Comentează