Sereoja Sîrbu a scos din rahat Partidul Democrat. Cunoscut pentru faptul că lucrează cu ziua pe la moldoveni doar ca să fie votat, Sereoja Sîrbu s-a implicat de această dată în scandalul medicilor ținuți cu forța de Adrian Candu la întâlnirea electorală. Sereoja a salvat Partidul de la rușine și a postat pe Facebook cum asistă o naștere.

”Mi-am dat seama că nu era altă soluție. Toți medicii erau la întâlnirea cu finul șefului. Când soțul femeii a ieșit pe holurile spitalului urlând în gura mare că are nevoie de un doctor, m-am oferit să-l ajut. Nu i-am spus că sunt doctor Năuc sau, cum zice Costea Țuțu, doctor Habilitat-Handicapat în drept și stâng. M-am și folosit de situație să mă filmez în timp ce primeam rodu. Sper să mă votați pe mine și pe trandașiri”, a declarat Sereojîkă Sîrbu pentru redactorii moldovești.info.

Femeia care a născut cu ajutorul lui Serioja, susține că Sîrbu a ajutat-o foarte mult. ”În momentul în care mi-a zis de Plaha și de PD, m-au apucat durerile facerii și mai tare. Așa că l-am născut destul de repede pe Ionel. Dar asta nu înseamnă că votez cum îmi cere Sereojîkă”, a declarat Galea Iaibu.

http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2019/02/Serghei-Sarbu-nastere-spital-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2019/02/Serghei-Sarbu-nastere-spital-copy-300x300.jpgadminPolitic
Sereoja Sîrbu a scos din rahat Partidul Democrat. Cunoscut pentru faptul că lucrează cu ziua pe la moldoveni doar ca să fie votat, Sereoja Sîrbu s-a implicat de această dată în scandalul medicilor ținuți cu forța de Adrian Candu la întâlnirea electorală. Sereoja a salvat Partidul de la rușine...

Comentează