Carlas Dreams copy

Celebra trupă de rock alternativ la hip hop, Carla’s Dreams, promite să omagieze așa cum se cade Ziua Limbii. Cântăreții care nu au fost văzuți niciodată la chip au anunțat pe pagina lor de Vkontakte că vor cânta în această zi numai piese cu înjurături în limba română. Mai mult, unele cântece care au înjurături în rusă vor fi traduse în română.

”Evident, celebra noastră Pohui va fi modificată în spirtul sărbătorii. Pe 31 august noi vom înjura prin cântec numai în limba noastră cea română. Nu vom zice Pohui, vom zice Ne doare-n po.o.lă. Știm că fanii abia așteaptă și hitul Dă-te-n keezda mă-tii. Da, îl vom cânta și pe acesta. Credem că de ziua Limbii trebuie să ne respectăm limba. Limba română are niște înjurături așa de frumoase, că tucma ți se umple gura când le rostești”, a spus Carla’s Dreams.

Carla’s Dreams a explicat cu această ocazie că își ține tot timpul fața acoperită pentru că îi este rușine că înjură așa de mult rusește. În primul rând, îi este rușine de profesoara de limbă română, care știa să înjure așa de frumos, aproape ca la București.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/08/Carlas-Dreams-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/08/Carlas-Dreams-copy-300x300.jpgadminMonden
Celebra trupă de rock alternativ la hip hop, Carla's Dreams, promite să omagieze așa cum se cade Ziua Limbii. Cântăreții care nu au fost văzuți niciodată la chip au anunțat pe pagina lor de Vkontakte că vor cânta în această zi numai piese cu înjurături în limba română. Mai...

Comentează