Oligarhii moldoveni nu se mai satură. De curând au furat bani chiar și din fondul de pensii al Guvernului. În total 10 milioane de euro au fost scoase de acolo peste noapte, însă nimeni nu știe cum și cine este autorul infracțiunii. Furtul a fost confirmat deja de premierul Gaburici, care a promis însă că golirea Fondului de Pensii nu îi afectează pe pensionari. Și asta pentru că pensiile se vor da la timp, fără întârzieri, dar în produse.

”Pensionarii moldoveni sunt obișnuiți și nu o să fie o problemă. În 1995 pensiile se dădeau în detergenți, în galoși, în săpun și așa mai departe. Vrem să le oferim oamenilor produse bune, de calitate, moldovenești. Mai mult, ne-am gândit să le mărim pensiile și să le dăm Odekolon Troinoi de la Viorica. Câștigăm dublu, dăm pensiile la oameni și încurajăm producția națională. Pensionarii mai au și câte o rudă plecată, care le trimit câte o sută de euro. Iar 100 de euro îi ajung unui pensionar pe o lună și chiar pune la colțun pentru moarte”, a declarat în ședința de Guvern Chiril Gaburici.

Chiril Gaburici a promis că le va deschide pensionarilor piețe speciale unde își pot vinde produsele primite în loc de pensie. De altfel, premierul i-a lăudat pe pensionari pentru faptul că reușesc să se descurce cu pensiile mici și nu sunt o povară așa mare pentru buget, mai ales în condiții complicate pentru economie, când milioanele de euro dispar fără urmă. Banca Națională a întocmit deja un raport despre dispariția celor 10 milioane din Fondul de Pensii al Guvernului. Din păcate, raportul este secret și nu va fi făcut public niciodată.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Pensionari-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/04/Pensionari-copy-150x150.jpgadminFinanțe
Oligarhii moldoveni nu se mai satură. De curând au furat bani chiar și din fondul de pensii al Guvernului. În total 10 milioane de euro au fost scoase de acolo peste noapte, însă nimeni nu știe cum și cine este autorul infracțiunii. Furtul a fost confirmat deja de premierul Gaburici, care a...

Comentează