soldați armata rosie Voronin Dodon Plahotniuc copy

Rusia este în culmea fericirii. Cunoscuta țară din Estul Europei a anunțat astăzi o descoperire uluitoare. Vlad Putin a declarat cu câteva sutimi de secunde în urmă într-o conferință de presă că a aflat întâmplător că deține în Republica Moldova o armată uriașă: 500 de mii de de soldați. Este vorba de toți cei care au sărbătorit astăzi ziua Armatei Sovietice.

”Vă dați seama, dacă nu ar fi soldați ai Armatei Roșii nu se îmbătau ca porcii, adică nu sărbătoreau ca rușii. Logic, nu? Ne-am uitat pe odnoklassniki și am ahrenit. Sute de mii de potențiali soldați de-ai noștri se felicitau între ei cu ziua Armatei. Am decis să-i înrolăm pe băietani, ca să nu se piardă bunătate de armată. Așadar, de mâine, toți care au sărbătorit ziua Armatei Roșii vor primi o telegramă acasă că sunt chemați la voinkomate”, a declarat Vlad Putin pentru redactorii moldovesti.info.

Cei care nu vor să se înroleze în armata Roșie și refuză să lupte în Crimeea, în Donețk sau în Siria vor fi pedepsiți aspru. Vlad Putin o să le interzică să mai vină la Moscova la construcții, ba chiar se poate merge până la pedeapsa capitală – ștergerea contului de pe odnoklassniki.

Share on Facebook37Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/02/soldați-armata-rosie-Voronin-Dodon-Plahotniuc-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/02/soldați-armata-rosie-Voronin-Dodon-Plahotniuc-copy-300x300.jpgadminInternațional
Rusia este în culmea fericirii. Cunoscuta țară din Estul Europei a anunțat astăzi o descoperire uluitoare. Vlad Putin a declarat cu câteva sutimi de secunde în urmă într-o conferință de presă că a aflat întâmplător că deține în Republica Moldova o armată uriașă: 500 de mii de de soldați....

Comentează