dorin-chirtoaca-anisoara-copy

Dorin Chirtoacă a încercat să facă login, dar Anișoara a făcut logout. Şi are toate motivele. Redactorii moldovesti.info le-au identificat pe cele mai importante. În primul rând, cum ajunge acasă, Chirtoacă pune muzica la maximum. Și ce muzică? Patriotică, frumoasă, o muzică de la o formație străină. Se numește Liuba. Iar Anișoara a declarat foarte clar: ”nu-mi place Liuba!

Anișoara a anunțat de mai multe ori până acum că s-a săturat să-l aducă acasă, în spate, pe Chirtoacă din garaj.

În plus, la cât de mult este hulit Chirtoacă în Chișinău, Anișoara nu poate ieși din casă fără să audă, ”Chirtoacă e di jină”. Ar fi vrut, ca orice fată, să-și ia numele lui, să se numească Anișoara Chirtoacă. Dar unde te poți duce cu numele acesta? Nici măcar la alimentară să cumperi o pâine.

Fiți sinceri, câți dintre voi, cei care v-ați rupt mașinile în gropile din Chișinău, ați rezista într-o casă cu cel care este responsabil de astuparea lor? Este responsabil, dar nu o face. De la sine înțeles de ce a divorțat.

Pentru femei parfumul este a doua natură. Dacă în loc de parfum ai parte tot timpul de o putoare urât mirositoare, iar soțul tău spune: ”nu miroase urât, draga mea”, ce te faci? Mai stai lângă el sau divorțezi și pleci în lume.

Să presupunem că mergi pe drum și vrei să ajungi repede la serviciu, la magazin, la un film. Nu ai cum. Nu poți. De ce? Pentru că soțul tău se oprește la fiecare piatră care seamănă cu harta României mari ca să o ia de jos.

Gândiți-vă că vreți să mergeți la cinema și nu vreți la mall sau la Patria ca toți gopnicii din Chișinău. Îți dorești la un loc mai retras, de exemplu, la Gaudeamus. Dar nu poți, pentru că soțul tău vrea să dezgroape morții de sub cinematograf. Păi, nu divorțezi?

Apropo, ați văzut mașina cu care a adus-o mireasă? Cine vrea să fie mireasă și să coboare dintr-un Jiguli? Fără limuzină, fără șaretă? Divorțul era clar de atunci.

Și încă o chestiune, Anișoara a fost tot timpul simpatică. Iar după ce a a făcut Logout a redevenit simpatică.

Share on Facebook64Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/10/Dorin-Chirtoaca-Anisoara-copy-1.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2016/10/Dorin-Chirtoaca-Anisoara-copy-1-300x300.jpgadminMonden
Dorin Chirtoacă a încercat să facă login, dar Anișoara a făcut logout. Şi are toate motivele. Redactorii moldovesti.info le-au identificat pe cele mai importante. În primul rând, cum ajunge acasă, Chirtoacă pune muzica la maximum. Și ce muzică? Patriotică, frumoasă, o muzică de la o formație străină. Se numește...

Comentează