Ghimpu cu arma copy

După îndelungi căutări, polițiștii l-au identificat pe șoferul care l-a agresat pe un alt șofer cu o armă de foc. Oamenii legii au ajuns la concluzia că agresorul este Mihai Gh., locuitor al cătunului Colonița, de 84 de ani. Potrivit șefului Direcției pentru Combaterea Violențelor în Trafic, cercetarea a fost efectuată în premieră pe una dintre cele mai mari baze de date la care are acces și poliția din Moldova.

”Poliția moldovenească a trecut la nivelul pe care l-ați văzut în filmele americane. Avem deja un calculator. Ne-am legat la internet, iar de la FBI am primit o parolă și un cont pentru toți polițiștii din Moldova. Am intrat în baza de date cu parola oleg.balaban@facebook.com, parola 1234, iar în urma investigației operative făcute în această bază de date, l-am identificat pe cetățeanul Mihai Gh, care avea o pușcă în mână. Este exact individul pe care l-am văzut în trafic, doar că pușca din trafic părea mai mică”, a declarat Ion Tupoiu, șeful Direcției pentru Combaterea Violențelor în Trafic.

Polițiștii susțin că au început să-l urmărească sub formă de like-uri în baza de date pentru că au suspiciunea că sub imaginea de bătrânel simpatic se ascunde un proxenet-suteneor. Asta după ce au descoperit că Mihai Gh. se fotografiază cu foarte multe fete tinere.

Share on Facebook0Tweet about this on TwitterShare on Google+0Share on VK
A fost găsit șoferul agresor care a amenințat alt șofer în trafic cu arma: ”un bătrânel care își pune poze cu fete pe facebook”http://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Ghimpu-cu-arma-copy.jpghttp://moldovesti.info/wp-content/uploads/2015/07/Ghimpu-cu-arma-copy-300x300.jpgadminSocialagresor,facebook,Mihai Ghimpu,poliție,pușcă
După îndelungi căutări, polițiștii l-au identificat pe șoferul care l-a agresat pe un alt șofer cu o armă de foc. Oamenii legii au ajuns la concluzia că agresorul este Mihai Gh., locuitor al cătunului Colonița, de 84 de ani. Potrivit șefului Direcției pentru Combaterea Violențelor în Trafic, cercetarea a fost...

Comentează